Et in America Ego

Et in America Ego

10,09 lei15,60 lei

Clear
SKU: N/A Category:

Description

Rezumat

„Et in America ego” se traduce prin: „Și eu am fost în America.”
Mare sculă de basculă, ți-ai putea zice, în zilele noastre mai toată lumea are acces la astfel
de oportunități, cele de-a călătorii pretutindeni în lumea largă, chiar și-n Galapagos, sălaș vizitat

și de Darwin, în baza căruia a elaborat așa-zisă Origine a speciilor. Unii au citit „America ogaru-
lui cenușiu,” scrisă în urmă cu circa patru decenii de Romulus Rusan și-ntr-un fel s-au edificat.

În mod firesc gîndul te duce că vei lectura o carte, interesantă sau nu, cu impresii de călă-
torii. Așa or sta lucrurile, însă pentru autor, în afara exprimării unor aspecte și a unor trăiri deose-
bite avute în lăcașurile colindate, povestea cu călătoria a constituit un pretest spre a-și exprima,

cu forța sa de expresivitate, concepția despre cele ce-l înconjoară.
Nu vei fi decît surprins, în mod plăcut, după ce vei citi cartea și poate vei fi și răscolit
despre cele știute, trăite de tine însuți și puse pe tapet, fără reticență, dar cel mai ades aspecte
desconsiderate de toată lumea.

Mai jos vom reda cîteva pagini.
Să ating America a fost un vis pe vremea adolescenței, vis ce a devenit realitate, cîteva
decenii mai tîrziu. Am mai avut posibilitatea, ratată din propria-mi vină, de-a-l înfăptui, trebui a
recunoaște. N-am încercat să-mi explic ce m-a determinat să renunț la idealuri în clipele-n care
mi le puteam defini. Cu siguranță că ordinea priorităților căpătase alte valențe în acele momente
decizionale.
Dac-am avut intenția să emigrez în vremurile apuse oriunde în lume, numai ca să scap din
paradisul mlăștinos în care trăiau cei de la C.C., indivizi care o duceau pe roze?
Firește, chiar și-n Australia am încercat s-o fac, deși mi s-a părut un tărîm tare-ndepărtat,
numai că, acum, la trecerea atîtor ani, totul pare desuet.

Să-mi fi fost teamă cînd mi s-a ivit prilejul „s-o pun,” sau ce s-o fi-ntîmplat în tărtăcuța-
mi prea nătîngă?

Cam cîte persoane, ce trăiesc în țări eminamente sărace și sărăcite într-același timp de
marea masonerie de peste… „drumuri europene,” nu s-or fi gîndit la un atare lucru, să plece
acolo unde-i mai bine și să strige în urma lor: huidu huu? Așa cum atît de realist, Epirham a
definit existențialismul în a sa apoftegmă: „Ubi bene ibi patria.” Să fie-n regulă sintagma „mai
bine mai tîrziu decît niciodată?” Dar să ne revenim: Trecutul cu trecutul, prezentul să-l privim cu
optimism, iar bătrînețea ce se-apropie grăbită…, cu amărăciune. „C’est la vie” cum ar zice-o
turcul, de n-ar fi precum pistolul …, și-ar știi ce-nseamnă aia.
Odată ce-am pus picioru-n prag, să-i dăm drumul la treabă și să trecem la cunoașterea
americanilor chiar la ei acasă în cele 15 zile pe care le voi petrece la ei.

Una e să-i vezi în filme machiați și machiți, una-i să citești toate bazaconiile despre ei și-
alta-i să fi alături de ei și să le simți pulsul și cultura.

Care a fost primul lucru care mi-a sărit în ochi? Tipii sunt extrem de preocupați de mîn-
care, de parc-ar da marea foamete peste ei. Probabil c-ăsta-i motivul pentru care aruncă la ghena

de gunoi alimente preambalate, pe care uită să le consume, toate de bună calitate, în valoare de
miliarde de dolari pe an?
Oare de ce îndestulații ăia n-or merge să cumpere alimente pe care să le doneze, prin
diverse programe sociale, spre a hrăni milioane de nemîncați din țările sărace, astfel încît să le
salveze viețile, iar acei amărîți să nu mai moară de subnutriție și de alte boli conexe acesteia? Să

fie Nepăsarea? Bunăstarea? Probabil Idiostarea, deși marea lor majoritate cred în Dumnezeu.

Americanii fac donații, iar unii dintre ei, în a treia parte a vieții, deși ăia speră s-ajungă și-
n a patra parte, se dau pe brazdă. Care-i aia, de ne referim la ultima? E aceea care poate oferi re-
naștere prin regenerarea celulelor, mai ales că știința e de partea lor.

Cu ceva ani în urmă, un medic african a identificat numărul exact, după părerea lui, de
cellule, din creierul unui cal, asimilîndu-le cu cele din creierul omenesc și pe care le-a evaluat și
numărat, constatînd că sunt o sută de milioane.
La puțin timp de la inițiativa lui, O.M.S., prin cinci sute de savanți din mai toate colțurle
lumii, a efectuat o cercetare profundă a creierului omenesc și a ajuns la concluzia că numărul
neuronilor se cifrează la o sută de miliarde, care la o verificare și mai profesionistă, cîțiva ani
mai tîrziu, s-au diminuat la 86 de miliarde de celule.
Toți indivizii sunt convinși că găselnița întineririi țesuturilor și a prelungirii vieții se află
acolo, în capul lor, iar neuronul potrivit s-o facă va fi descoperit în cele din urmă.
Se știe că apoptoza celulară acționează de la vîrsta de un an și jumătate asupra ființei
umane, ce constă în moartea programată a 1,5 milioane de neuroni pe zi, pînă la final.
Necazul cu care ne confruntăm se datorează lipsei controlului, astfel că pot muri și celule
care ne-ar fi utile dezvoltării, iar de-mbătrînim, petalele se usucă, ne ofilim încetul cu-ncetul, iar
seva, ce ne alimentează organismul, se împuținează.
Dar să nu intrăm complet în panică pentru că mai inter-vine și regenerarea, atunci cînd
consideră că e cazul. Oare cum văd futurologii o astfel de imagine a materiei neuronale umane?
Zece mii de miliarde de celule, iar fiecare dintre ele cu o sută de milioane de neuroni. Nimic de
zis.

Creme, uleiuri și diverse substanțe au darul de a remedia, pe ici pe colo urmele îmbătrî-
niri, însă totul pe termen scurt.

Conducătorii destinelor omenirii așteaptă de la savanți ca genetica să le dezvăluie secretul
nemuririi sau cel puțin al unei vieți extinse, iar adevărul e că n-o să mai dureze mult pîn-atunci.
În situația în care, în mod secret, s-a ajuns la un rezultat pozitiv, fie el și incipient, el nu
va fi dezvăluit așa de repede muritorilor de rînd, ci va fi păstrat la cutie.
Acces la fructele obținute, de pe urma cercetărilor, nu vor avea nici măcar premierii sau
președinții statelor lumii, ci doar oligarhii, acele creaturi care ne dirijează, pe noi, cetățenii lumii,
precum marionetele și care se consideră supraoameni. Doar ei își vor permite să-și bage adînc
mîninile la teșcherele spre a-și plăti regenerarea celulelor îmbătrînite, pentru că iluziile generate
de serialul „Nemuritorii,” i-a pus pe jar și le-a incitat imaginația.

Iar mie-mi revin în minte cîteva versuri din poezia lui François Villon, mort la o

vîrstă atît de fragedă în secolul XV,

Ballade des dames du temps jadis
Et Jeanne, la bonne Lorraine
Que les Anglais brûlèrent à Rouen,
Où sont-elles, Vierge souveraine?
Mais où sont les neiges d’antan?
Iar ca arhetip îmi apare o similitudine cu un alt personj istoric, care-a pățit-o asemeni lui
Villon, și pe care legiuitorii au dorit a fi redus la tăcere, încercînd să-i elimine trupul de pe arena

vieții. Deși acuzatul a sesizat instanța că cei ce-l judecau se antepronunțaseră, pe durata proce-
sului, aidoma magistraților din zilele noastre, el le-a mai transmis, că orice i-ar face, spiritul său

va fi liber, iar asta se-ntîmpla cu vreo 2.000 de ani înaintea condamnării lui François și care
proces nu face decît să confirme ideea continuității.

Ei i-au blocat ideea , tăindu-i mîna dreaptă,
Ucis-au pe Socrate, figură înțeleaptă.
Sistemul e minciuna, zdrobit-au iar Cuvîntul
Pămîntul se învîrte, Unic e legămîntul.

Cam ce-ași voi a spune cu versurile astea? E precum în muzică: mulți aud, puțin pricep.
Dar să revenim, cine n-a văzut filmul lui George Lucas, Star Wars și n-a fost uimit de
acea „Forță,” care există în mintea noastră, pe care o dețineau luptătorii Jedi? Ea se datorează, cu
siguranță, identificării neuronilor capabili s-o producă, iar cîțiva dintre noi o posedă.
Și Temüügin – Întemeietorul –, așa i se zice-n mongolă, voia s-aibă viață veșnică, mă
refer la Genghis Han, însă sfetnicii i-au spus că o astfel de dorință e simplă utopie și c-o poate

dobîndi doar prin urmașii săi, motiv pentru care tipul nu s-a mai oprit în a face copii cu nenumă-
rate femei. În volumul doi din super-romanul „Călăuzitorii” puteți afla mai multe despre el. Dar

de ce să ne mirăm de Temüügin cînd, cu 2.000 de ani înainte Regele și totodată înțeleptul Solo-
mon, era desfătat de doar 300 de neveste și de 700 de țiitoare.

Marile companii farmaceutice se dau peste cap spre a-și convinge consumatorii să le
cumpere toate farafastîcurile produ-se de ele, creme, farduri și pastile, care le pot atenua semnele
timpurilor lăsate pe chipurile lor și le pot chiar înfrumuseța.
Mie-mi revine-n minte puterea imanentă a Domnului în clipa-n care a pogorît, recent,
acum circa douăzeci și cinci de ani, un fulger asupra unui cetățean American, bătrîn și bolnav,
căruia i-a revenit vedere, i-a crescut părul, a întinerit și s-a vindecat de fel de fel de maladii de
care suferea.

Additional information

Format

PDF, carte tipărită

Rezumat carte

Download