Călăuzitorii Vol. I

Călăuzitorii Vol. I

16,51 lei25,69 lei

Clear
SKU: N/A Category:

Description

Călăuzitorii

Capitolul I

Ademenirea

Se apropie! Se apropie marea schimbare a numerelor.
Curînd suntem în Mileniul III. Olimpiada la care-au participat
mii de elevi din peste două sute de ţări tocmai s-a terminat,
iar noi ne-am ales cu cinci premiaţi. La puţin timp au apărut,

atît pe internet cît şi în diverse programe de televiziune, spo-
turi de promovare a unui alt concurs, cu premii şocante, ce

urma să testeze toate virtuţile spirituale pe care le posedă
competitorul: cultura, pregătirea ştiinţifică, inteligenţa,
intuiţia şi perspicacitatea. La el putea participa orice tînăr,
fără vreo selecţie prealabilă, cu vîrsta cuprinsă între nouă şi
optsprezece ani neîmpliniţi.
Fazele preliminare urmau să se desfăşoare-n şcoli,
licee şi chiar la domiciliu, adică pretutindeni unde exista un
computer. Totul era cu minuţiozitate coordonat.

Concurenţii urmau să se identifice prin nume, prenu-
me, datele părinţilor, ale fraţilor, adresa, numărul certificatu-
lui de naştere, C.N.P. şi alte informaţii suplimentare, la care,

în mod obligatoriu, se-adăuga şi amprenta degetului mare,
obţinută prin scanare. Se anexa şi un C.V. cu calităţile şi
abilităţile fiecăruia.

Premiile se materializau în burse de studii, pînă la
terminarea pregătirii universitare, plus o sută de mii de dolari,
ce puteau fi încasaţi imediat. Însă totul era calculat cu bătaie
lungă şi-ţi erau planificaţi nu numai anii de studii gimnaziale
şi universitare, ci şi un segment de viaţă din viitorul tău de
adult.
Organizatorii încheiau cu tine un contract pentru o
mare parte a existenţei tale. Se ofereau, după terminarea
facultăţii, locuri de muncă la cele mai prestigioase instituţii
de cercetare, proiectare şi la companii multinaţionale, cu un
salariu iniţial pornind de la două sute de mii de dolari pe an.
Totul părea extrem de atractiv. Nu-ţi mai rămînea

decît să fii cel mai tare din parcare la capitolul ştiinţă, bine-
nţeles pusă în slujba celor care te cumpăraseră.

Spotul, precum şi campania de promovare a concurs-
lui, au înfierbîntat minţile tuturor tinerilor, părinţilor, tutorilor

şi profesorilor de pe-ntreg mapamond. Cei ce nu-ntruneau
condiţiile de vîrstă au devenit fiinţe tare abătute, din cauza
neşansei de-a nu putea participa la acest maraton al ştiinţei şi
de-a beneficia de fenomenala oportunitate.

Dascăli şi mentori spirituali s-au pus imediat pe trea-
bă, pentru a-şi încuraja şi pregăti, pe ultima sută de metri, în-
văţăceii.

Imaginaţia părinţilor a luat-o razna, fiecare dintre ei
făcîndu-şi planuri asupra modului de cheltuire a premiului, în
cazu-n care odrasla lor l-ar cîştiga. Despre finala ce urma să
se desfăşoare la scară planetară se afirma că va fi plină de
surprize, iar cei de pe primele locuri vor fi, la un moment dat,
mai bogaţi decît Cressus.
Nimeni însă nu pomenea nimic despre data acelui
moment: cînd o să aibă loc, peste cîte luni sau peste cîţi ani.
Informaţii ademenitoare se difuzau pe toate canalele
de televiziune şi radio, pe internet şi-n presa scrisă şi menţi-

onau, cu ostentaţie, importantele avantaje materiale pe care le
vor obţine cei care-or să cîştige întrecerea la nivel mondial,
supranumită Milenium III.
Ea urma să desemneze cele mai inteligente minţi ale
copiilor din întreaga lume.

Totul se derula pe-o perioadă de-o lună de zile, inter-
activ, în mai multe faze. Participanţii urmau să folosească

calculatorul, prin intermediul căruia, într-o limită de cinci
minute, în prima etapă a testării, navigau printr-o cascadă de

întrebări de cultură generală, ştiinţe exacte, de intuiţie şi per-
spicacitate. Această etapă avea ca scop să separe grîul de ne-
ghină. Se puneau 30 de chestiuni la care să răspunzi cu rapi-
ditate şi ţi se ofereau zece secunde pentru fiecare din ele.

După identificare şi răspuns, aflai imediat dac-ai
trecut sau nu. Baremul era de minim 25 de puncte. Cei care
nu-l realizau erau automat scoşi din joc. În situaţia-n care pe
parcursul celor cinci minute, greşeai la şase chestiuni,
programul se bloca.

***

În micul orăşel Bran, situat în munţii Carpaţi, ce fac
parte din lanţul muntos Alpino-Carpato-Himalaian, Iulia, o
frumoasă domnişoară blondă, subţirică, cu părul lung şi ochi
căprui, în vîrstă de cincisprezece ani, discuta despre această
provocare cu prietenul ei, Cosmin, un puşti sclipitor, de nouă
ani, şaten, cu părul scurt şi ochii verzi.
– Mi se pare ceva-n neregulă cu tot tam-tamul ăsta,
mai ales că de-abia s-a-ncheiat Olimpiada.
– Da, „e ceva putred în Danemarca” cu-aşa publicitate
făcută pe bani mulţi. O să concurăm şi noi, dar, bine-nţeles,
din linia a doua. Prea-s preocupaţi necunoscuţii ăia s-afle
totul despre copii.

– Nu depăşim baremurile-limită, mai ales că nici la
Olimpiadă n-am participat. Vor să ne-atace intimitatea şi să
deţină controlul.
– E timpul să ne implicăm. Bazaconiile alea cu premii
par momeli puse-ntr-o cursă de şoareci, din care noi, copiii,
să muşcăm, împinşi de la spate de părinţi, tutori, ce mai, de
toată lumea.
– Nu-mi place că una din condiţiile de participare e
amprentarea degetului mare.
– Sigur or s-apară lucruri şi mai rele ca ăsta; cred că

Sponsorul, ăsta-i numele pe care-o să-l folosim pentru organi-
zator, doreşte să-i identifice pe cei mai tari, fiindcă nici el n-a

crezut în valoarea olimpicilor.
– Așa m-am gîndit şi eu. Au aflat despre existenţa

noastră şi-acum îi caută pe cei supersclipitori, pe cei fantas-
tici. Oare-n ce scop?

– Peste vreo lună stabilim o-ntîlnire a tuturor celor ca

noi şi-n mod sigur, pîn-atunci aflăm mai multe despre Spon-
sor. Mai întîi să ne luăm măsuri de apărare.

– Să lansăm un mail pe site-ul incognoscible infinit,
care să fie perceput doar de cei speciali. Cum crezi c-ar trebui
să sune, prietene?
– Lasă-mă o clipă… da… „Voi, cei ce gîndiţi ca mine,
atenţie: atunci cînd om pleca de dincolo şi ne vom întîlni
acolo, trebuie să fim uniţi şi pregătiţi.” Textul îl semnez cu
pseudonimul Ax.
– La prima vedere arată bine; pentru cititorul normal
pare a fi mesajul unui nebun. Sigur, sigur ideea-i excelentă.
Cei asemeni nouă, or să ştie ce-au de făcut după ce-l vor
accesa. Or să realizeze că suntem mai mulţi cei care intuim
un potenţial pericol şi că-i necesar a-și proteja identităţile. Nu
trebuie ca Sponsorul să afle unde locuim şi cine suntem în
realitate. „Cînd vom pleca de dincolo” înseamnă, pentru cei

care-or să-l înţeleagă, că e bine să-şi creeze o nouă identitate
şi să evite amprentarea la concurs.
– Vor sesiza şi faptul că numele sub care-am semnat

are conotaţii cu dorinţa noastră de-a fi un liant pentru consti-
tuirea unei alianţe.

– Numele tău e asociat cu cel al unui lider. Cu sigu-
ranţă c-o să fim contactaţi.

– Atunci ne-nscrim şi noi. Totu’ e să nu intre imediat

pe fir şi Sponsorul, dar asta-i exclus pentru moment. El aş-
teaptă să cunoască-nvingătorii. În mod sigur că publicitatea şi

premiile oferite ascund lucruri urîte.
– Acum „o tund” acasă, iar mîine stabilim un program

de acţiune, cu scopul de-a ne plasa în capitală şi-a ne lua nu-
me şi adrese fictive, spuse Iulia.

– Eu trimit mail-ul.

Numaidecît, Cosmin se puse pe treabă. Era ferm con-
vins că acesta va fi receptat şi de alţi tineri.

După cîteva ore, din cincisprezece locuri, de pe toate
meridianele pămîntului, i s-a răspuns cu trei cuvinte:
Everything is clear, à soon!

A doua zi, dis-de-dimineaţă, cei doi au purces la ela-
borarea unor găselniţe, care să le asigure alte identităţi.

În clipa-n care s-a declanşat nebunia pe calculator,

amîndoi au aşteptat un minut, apoi, în răgazul de patru minu-
te au răspuns corect la cele douăzeci şi cinci de probleme din

chestionar, suficiente să-i califice-n faza a doua. Rezultatele
au apărut instantaneu pe display:
„Felicitări, sunteţi admişi!”
– Cosmin, e cazul să reluăm dialogul cu prieteni
noştri.

– Le mai trimit un mesaj: „Ne revedem, aşa cum ne-
am înţeles, pe şaptesprezece ale lunii viitoare, Ax.”

În cîteva minute, după cum bine intuiau, cei din
depărtări au răspuns la unison, ca şi cum ar fi fost vorbiţi:
„Abia aşteptăm să ne cunoaştem.“
– Au înţeles că formăm o echipă de 17 tineri.
Imediat, Cosmin a trimis un nou mail: „Adio izolare,
ţineţi aproape, Attention, stop 17.”
– În felul ăsta i-ai atenţionat asupra conduitei pe care
s-o aibă, urmînd să-şi ia rămas bun de la cei dragi, ca să nu-i

expună şi să-şi schiţeze personal calea, pe care, separat şi îm-
preună, o s-o parcurgem. La semnalul Att. stop 17, ne oprim

şi nu mai participăm la concurs. Nimeni altcineva decît ei vor

realiza semnificaţia acestor imperative, iar retragerea-i nece-
sară ca să ne pierdem urmele în mulţime, pentru ca Sponsorul

să nu reuşească să pună labele pe noi.
„Banu-i ochiu’ dracului!”
Capitolul II
Finanţatorii
În megalopolis-ul New York, la etajul şaizeci şi opt

din Town Center, unde funcţionează conglomeratul Mega-
Intelligence Services, se desfăşoară şedinţa operativă de

analiză a rezultatelor.
Vice-preşedintele Consiliului de Administraţie,
Leroy, un individ robust cu ten măsliniu şi alură de rugbist, în

vîrstă de treizeci şi opt de ani, prezintă situaţia în faţa comite-
tului de coordonare al programului:

– Domnilor, în toate lăcaşurile de pe pămînt unde
există un calculator, conectat la internet, sau un televizor au

fost prezentate beneficiile pe care le obţin cîştigătorii concur-
sului. Impactul ofertei noastre, se vede-n următoarele cifre:

un miliard trei sute de milioane de participanţi, din care 11,5
% n-au respectat condiţiile de vîrstă, fiindc-aveau peste
optsprezece ani, şi-au fost apriori respinși.

18% au trecut cu brio prima fază a testului; asta-
nseamnă că 234 de milioane de tineri or să meargă mai depar-
te şi, cu siguranţă, cei pe care-i căutăm se află printre ei.

– Domnule Merc, ca director de imagine şi psiholog
specialist în comportamentul copiilor, ce credeţi c-ar mai
trebui să întreprindem? se-adresă, din fotoliul său aşezat în
capul mesei, preşedintele Bront.

Merc, un ins cu burtică, păr cărunt, la 1,85 metri înăl-
ţime, în vîrstă de 60 de ani, persoană importantă în Consiliu,

se ridică în picioare şi-i răspunse cu lentoare:

– În primul rînd, subliniez: dacă la soluţionarea pro-
blemelor, în această primă fază a jocului, concurenţii au putut

fi ajutaţi, motiv pentru care-avem un număr aşa mare de ad-
mişi, la un moment dat o să facem totul ca să rămînă-n con-
curs numai cei cu-adevărat buni.

– Faza a doua, a Competiţiei Millenium III, o să se
desfăşoare la nivel de ţară şi ea o să desemneze premianţii
republicani, care-or să obţină şi beneficiile. Se va ţine-n săli,
sub control strict, şi va fi exclusă orice imixtiune a factorilor
exogeni, preluă vicepreşedintele.
– Învingătorii or să fie doar cei superdotaţi. Modul de
organizare a etapei e plin de surprize, numai de noi ştiute. În

al doilea rînd, o să fim consecvenţi cu cele clamate, sus şi ta-
re, spre a păstra cît mai mult timp curată imaginea companiei.

Respectăm programul pentru cei cinci sute de finalişti, cîşti-
gători din ţările lor şi-s convins că cei pe care-i aşteptăm

au navigat pe internet şi ne-au răspuns.

– E necesar să creem o şcoală specială, la care să pre-
dea cei mai buni profesori din lume, ceea ce va-nsemna alte

teste, de-astă dată ale adulţilor, pentru pedagogi, învăţători şi
profesori. Pregătim angajarea lor şi-i punem la treabă.
– Pe moment, identificăm competenţele care-or să
supervizeze contactarea cadrelor; întrucît e important să-i
aflăm pe examinatorii profesorilor şi să stabilim unde-şi vor
desfăşura activitatea.
Cei doi antevorbitori, se completaseră, unul pe altul.
– Leroy! Te ocupi cu punerea la punct a locaţiilor în
care o să-i studiem pe cei superdotaţi, dispuse Bront.
– Măsurile de siguranţă-s cele mai importante, mai

ales că n-o să ştim niciodată ce le poate pielea ciudăţeilor ălo-
ra mici. Lor, apreciez eu, n-o să le trebuiască niciun mentor,

zise Leroy.
– Copiii or să priceapă de-ndată unde se află şi de ce
i-am adus acolo, completă Merc.

Preşedintele Companiei, Bront, un individ înalt, su-
plu, cu părul alb, în vîrstă de 65 de ani, interveni din nou.

– În maxim şase luni îi supunem psihic şi-i determi-
năm să lucreze pentru noi. După ce-i avem în mînă, le adu-
cem lîngă ei familiile şi prietenii. Ăsta-i factorul coercitiv,

pentru a-i convinge şi a-i subjuga cu adevărat, dar mai ales
pentru-a-i aduce înapoi, cînd or evada.
În continuare, preluă ideea vice-preşedintele Leroy:

– Prin intermediul lor devenim cea mai puternică or-
ganizaţie din lume şi, mai ales, o să fim, dacă ne reuşesc pla-
nurile, cei care-or să conducă guvernele pe Terra, lideri mon-
diali a tot ce mişcă şi suflă pe pămînt.

– Să nu uităm, continuă preşedintele, de controlul ce-
lorlalte lumi, pe care, în mod sigur, le-om descoperi cu ajuto-
rul minţilor acelor superfantastici. Sunt de părere c-o să fie

destul de greu să smulgem toate secretele pe care le posedă
ăia.
– Cîţi speciali credeţi c-o s-avem în tabăra noastră
după terminarea concursului? îl chestionă Leroy pe Merc.

– Douăzeci şi cinci – treizeci e cifra estimată de speci-
alistul nostru. Obiectivul e atragerea-n echipă a acestor copii

superdotaţi, pentru-a ne folosi de creierele lor.

***

– Cosmin, e timpul să stabilim întîlnirea.

– Prin mail-ul ăsta comunic datele meeting-ului. N-
or să vină la el decît cei cu care-am dialogat, întrucît numai ei

or să-nţeleagă ce vrem. Iulia, nu-ţi fă griji, am prevăzut pîn’
la ultimul detaliu desfăşurarea evenimentelor:
„Cînd o floare-i motiv de sărbătoare, dulceaţa ei te va
prinde-ntr-un vîrtej înstelat, iar artificiile şi valurile te vor
purta pe cea mai înaltă culme. Surprizele şi trick-urile vieţii
vor face deliciul clipei trăite la cea mai înaltă tensiune.”
– Parcă-i o poezie mesajul tău. Cei pe care-i aşteptăm
or să-nţeleagă că-ntîlnirea e pe-o insulă, unde apariţia florilor
de cireş e motiv de sărbătoare; iar „vîrteju-nstelat” de pe „cea
mai înaltă culme” nu-i altceva decît o asociere cu cea mai tare
discotecă din Tokyo.
– Vor fi surprize şi trick-uri…
– Asta-nsemnă că s-ar putea să nu ne vedem chiar

acolo, fiindcă-i posibil să fim aşteptaţi de cei care ne urmă-
resc.

– Accesez imediat computerul, apoi trecem la pregăti-
rile de plecare.

– Nu ştiu ce-or să zică părinţii tăi cînd or s-audă că
intenţionezi să-i părăseşti.
– Nu mi-am făcut niciodată probleme cu asta şi-s
convins că nici ei.

***

În cătunul Peshavar din India, Amir, cum a citit textul
de pe computer, l-a interpretat cu aviditate. Amir e un băieţel
brunet şi slăbuţ, în vîrstă de treisprezece ani, specializat în

numere. Are şi alte capacităţi, despre care-o să vorbim la lo-
cul potrivit. Calitatea lui cea mai importantă constă în faptul

că, printr-un proces de metamorfoză, coroborat cu cel de me-
tempsihoză temporară, îşi concentrează toate cunoştinţele

acumulate, iar ele nu-s deloc puţine, pentru-a se transpune în
orice loc de pe suprafaţa pămîntului, pe durata a şaizeci de
minute, la momentul dorit, cu o marje de douăzeci şi patru de

ore înainte şi după. În acele clipe toată energia i se concen-
trează în zona mentală.

Are posibilitatea să vadă, ca pe-un ecran, tot ce se pe-
trece în orice loc de pe glob. Trupu-i pluteşte în stare de bea-
titudine, iar imaginaţia-i zboară exact pe meleagurile pe care

le-a stabilit iniţial, vizualizînd şi fotografiind, cu ochii minţii,
totul. Pentru-acest gen de teleportare are nevoie de-un spaţiu

imens şi de singurătatea nemărginită a munţilor, ca să se con-
centreze asupra factorilor de mediu implicaţi, a lucrurilor şi a

oamenilor pe care-i va cunoaşte.

Poate reţine şi reda vorbele, sunetele şi chipurile fil-
mate. Creierul său constituie, în acele clipe, un aparat extrem

de complicat.

Repet: spaţiul de lucru e esenţial pentru reuşită, fiind-
că trebuie să simtă cu putere că trupul şi sufletul îi sunt cu-
prinse de linişte şi pace de sine.

– Tată, vă părăsesc.
– Cînd pleci, fiule?
– Amir, ce mă fac eu fără tine? se lamentă mama sa.
– Taci, femeie, o puse la punct soţul ei. Dintotdeauna
am ştiut că băiatul nostru o s-o-ntindă-n lumea largă. Fiecare
pui, cum iese din găoace şi-i cresc aripioarele, îşi ia zborul

spre alte meleaguri, pentru a-şi înjgheba cuibul său. Fiul meu
e demn urmaş al străbunilor mei. Are-n el ceva lăuntric, doar
de zei ştiut şi are obligaţia să-l ofere şi altora, aflaţi la greu.
– Daa, dar pe noi cine ne mai ajută cînd şefii or să
vrea, din nou, să ne dea afară din servici.
– Mama, n-o să se mai întîmple aşa ceva, după cele
ce-au păţit indivizii ăia, cînd au încercat.

– Da, fiule, încă mai avem declaraţiile lor, bine păs-
trate. Cu siguranţă că n-or să-mi mai însceneze vreo murdă-
rie, ca să m-aresteze şi să pună mîna pe mama ta, zise tatăl.

– Papa, eu o să fiu cu privirile aţintite pe voi. În cîteva
luni, fiţi siguri că vă mut într-o altă gospodărie şi totul o să
fie bine.
– Cînd vrei s-o iei din loc?
– Amir, un’ te duci? De ce vrei s-o părăseşti pe mama
ta?
– În lume, nu ştiu nimic precis. Sunt sigur, însă, că
prietenii vor să le fiu alături.
– Ce să cauţi tu printre străini? Eşti doar un copil.
Cine-o s-aibe grijă de tine?
– Noi o să ne sprijinim, unul pe altul. Fii liniştită,
mama, n-o să mi se-ntîmple nimic rău.
– Plecarea ta are legătură cu concursul ăla de pe
calculator, care a-nnebunit pe toată lumea?
– Da, tată, semnele se-adună. Cei răi s-au aliat ca să-i

supună pe copiii superdotaţi. Suntem căutaţi, iar pasul urmă-
tor e c-o să fim vînaţi. Pentru asta, o să fim provocaţi la scenă

deschisă, să dăm o replică. Acum ne reunim, să ne cunoaştem

şi să ne opunem duşmanului. Animalele alea n-au voie să pu-
nă ghearele pe cei mici.

– N-or să reuşească să vă prindă, nu? întrebă mama.

– Ne-om lăsa prinşi numai cînd om hotărî că-i în
interesul nostru. Adversarul trebuie studiat uneori chiar în
bîrlogul lui.
– Cînd pleci? Nu mi-ai răspuns la-ntrebare!
– Săptămîna viitoare, nu ştiu precis în ce zi, dar în
seara-n care n-o să mai dorm în patul meu, să ştiţi că nu mă
mai întorc acasă.
– Dea Domnul ca toate să iasă bine, încheie taică-su.

***

Mesajul trimis de Cosmin, sub semnătura Ax, a fost
rapid interpretat şi prezentat lui Leroy, la biroul său din Town

Center. Reuniţi în şedinţă fulger, membrii Consiliului de Ad-
ministraţie, aşteptau cu mare interes informaţiile.

– Domnilor, Zamur, ştiţi voi, băiatul nostru special,
cel care-a venit cu ideea îndrăzneaţă a existenţei şi a altor
copii asemeni lui, mi-a spus că săptămîna viitoare, el şi-ncă
cinci amici, unii dintre cei mai inteligenţi tineri, pleacă la
Tokyo, la prima-ntîlnire a celor pe care-i vînăm.
– Nimic mai simplu, se-ambală preşedintele Bront, îi

însoţim şi noi şi-i luăm pe toţi, ca din oală. Un mănunchi în-
treg de creiere neprăjite la un loc, jubilă acesta-n continuare,

c-un zîmbet răutăcios pe buze.
– Aşa o mai scurtăm şi cu concursul ăsta, Millenium
III, completă Johanson, alt membru important al Consiliului,
un ins robust, înalt, cu figură de albinos, un pic mai bătrîior.
– N-o să fie greu să-i aducem la noi. Petrolierele-s
pregătite-n port să-i încarce şi să ni-i expedieze, adăugă şi
Rogs, alt membru al Consiliului.
– Domnilor, take it easy. În primul rînd, indiferent
de situaţie, concursul o să fie dus la bun sfîrşit. E necesar ca
imaginea să ne rămînă neştirbită de vreun impediment apărut
din senin sau de vreun considerent. Lucrurile nu-s aşa cum vă

imaginaţi. Vă credeţi în junglă, la vînătoare de-animale? În
mod sigur, copiii or să-şi ia măsuri, căci nu ştiu exact la ce se
pot aştepta. Nu uitaţi cine-s cei pe care vrem să-i prindem, le
spuse, dintr-o suflare, Leroy.
– Da, bine, explică-ne planul – interveni, autoritar,
Bront.
– Zamur e hotărît. Vrea să meargă la Tokyo însoţit
doar de cei cinci tineri, care-or să lucreze pentru noi. El ştie
cum să-i manipuleze şi le-a-nşirat fel de fel de bazaconii.
– Oamenii noştri or să fie pe aproape, să-l ajute, dac-o
să fie cazul, completă, din nou, şeful său.

– Firesc, numai că Zamur ne impune o condiţie, şi-
anume ca ei să stea la o depărtare de doi kilometri de locu-
ntîlnirii; altfel, ne asigură el, toată acţiunea-i compromisă.

Zamur ne-a intuit reacţiile, iar astea-s instrucţiunile lui.
– Ştim locul meeting-ului?
– Zamur îl cunoaşte, noi nu.
– Ţi-a explicat ce vrea să facă?
– Băiatul are un singur target, fundamentat pe ideea
că specialii nu s-au văzut pîn-acum.
– Anume?
– Să-i identifice, să-i cunoască, şi, dacă-i posibil, să li
se-alăture. Apoi să preia conducerea grupului şi să ni-l predea
nouă, pas cu pas.
– Care-i rolul celor cinci prieteni pe care-i ia cu el?
– Or să fie un fel de momeală, să distragă atenţia, ca
diversiune. Se vor preface că nu se cunosc, trei or să-l susţină
pe Zamur, în timp ce doi or să i se opună.
– Merge.
– Mai departe, totul o să fie „văzînd şi făcînd.”

– Aici intervenim noi. La „văzînd şi făcînd” ne price-
pem cel mai bine. Să pregătim variante alternative pentru cele

mai complexe şi neaşteptate situaţii, concluzionă Bront, el
fiind cel care pusese întrebările de mai sus.
– Am dat dispoziţie să se monitorizeze numele tuturor

copiilor, cu vîrste de pînă-n optsprezece ani care intră-n Japo-
nia, pe toate căile de acces posibile. Fiecare o să fie analizat

cu grijă de computer, îşi încheie vice-preşedintele Leroy
expunerea.
Cu aceasta, şedinţa luă sfîrşit.
***

– Iulia, simt factori coercitivi ce-mi încorsetează fiin-
ţa.

– Să ne fi intuit răii mişcările? E posibil, altfel nu te-ai
chinui aşa.

– Mai transmit un mesaj: „Să căscăm bine ochii. Exis-
tă umbre care se pogoară asupra noastră.” Nu-l mai semnez,

fiindcă mi se pare că suntem urmăriţi în tot ce facem.
– Vrei ca prietenii noştri să nu vină la-ntîlnire. Le-ai

sugerat ca fiecare să trimită pe-altcineva în locul lui, c-o su-
mară bază de informare.

– Sunt sigur că-nţeleg avertismentul, fiindcă-i posibil
ca mail-urile să ne fie inteceptate de cei ce ne pîndesc.
– Aşa, întindem noi o cursă celor care ne-au pregătit-o

nouă, iar prietenii noştri or să deducă, la faţa locului, punctu-
ntîlnirii, care-o să aibă loc în acelaşi timp cu falsul meeting.

– Iulia, copiii-îs în pericol, ştim sigur, iar Sponsorul e
puternic şi viclean. Resursele noastre nu se compară cu-ale
lui.
– După ce ne reunim, or să vadă ei cu cine s-au pus;
asta dacă n-o ştiu deja.
– Sunt informaţi, de-aia probabil se dau de ceasul
morţii să ne prindă şi să ne controleze.

– Trebuie ca familiile tuturor să capete alte identităţi
şi adrese.
– Dacă pun ghearele pe ele, or să le folosească ca să
ne oblige să lucrăm pentru ei.

– După ce ne reunim, o să constituim o forţă inexpug-
nabilă.

– Sponsorul o să ne pregătească o mulţime de capca-
ne, însă o să fim pregătiţi ca-n cazul în care cădem în ele, să

le facem faţă.
– Aşa cum intrăm în ele, tot aşa o să ieşim, dar numai
după ce-aflăm planurile inamicilor.

– Imprevizibilul previzibil ne va aduce-n situaţii neo-
bişnuite.

– O să luptăm doar pentru binele oamenilor.
– Încă nu ştim exact ce li se pregăteşte, dar, orice-ar
fi, nu-i de bun augur.
– În eventualitatea-n care-ar reuşi să ne subjuge, prin

intermediul celor mai avansate creiere, Sponsorul şi compa-
nia sa, or să prevadă şi-or să controleze viitorul.

– Dintotdeauna au existat, în anumite clipe de cumpă-
nă ale omenirii, minţi demente care-au încercat, de pe înaltele

poziţii la care-au ajuns, să supună, ca nişte satrapi, destinele
semenilor.
– Eu-îs gata de plecare. Deja mi-am pregătit părinţii.
Sunt liniştită. N-au avut nicio obiecţie, de parcă se-aşteptau la
decizia mea.
– Și-ai mai au fost Ok. N-o să intrăm în Japonia pe
rutele obişnuite. Avem doar trei zile ca s-ajungem acolo.

– Fiecare o să se strecoare în acea ţară pe cont pro-
priu.

***

Xantu are 12 ani şi jumătate şi stă în Lima. Şi el e
cuprins de febrilitatea plecării şi-a-ntîlnirii mult aşteptate cu
amicii săi necunoscuţi.
– Fiule, i se-adresă mama sa, ai stabilit să faci echipă
cu prietenul tău, Quetzotclu?
– În ultimele săptămîni, am stat de vorbă cu el zilnic
şi, ca să nu mă-ntrebi cum, îţi spun dinainte c-am folosit doar

limbaje din matematică, fizică, chimie şi biologie. Nimeni n-
ar fi putut să-nţeleagă păsăreasca folosită-n mesaje, dacă le-ar

fi interceptat.
Quetzotclu locuieşte în Mexic, în oraşul Cancun şi are
12 ani.
– Băiatu’ mamei, să călătoriţi împreună, să nu fii
singur.
– Înainte de plecare am stabilit să ne vedem, dar asta
numai pentru-a ne cunoaşte. Ca s-ajungem la destinaţie,
fiecare o să se descurce cum crede că-i mai bine. Nu-ţi pot
spune mai mult.
– Vai de capul meu, fiule. De fapt, tu ştii cum stau

treburile, eu însă-mi fac griji. Tatăl tău nu-ţi pune nicio-ntre-
bare, dar şi el e-ngrijorat. Organizatorii concursului ăla ar

face orice, să pună stăpînire pe creierele voastre.
– E timpul să mă exprim şi s-arăt cine sunt.

– Să n-acţionezi fără motiv. Nu dezvălui nimănui cali-
tăţile tale, interveni tatăl său.

– Ax o să ne pună pe toţi în valoare. Are planurile sta-
bilite şi, chiar dacă pîn-acum ne-am cunoscut doar pe inter-
net, sunt convins că ideile lui sunt cele mai bune. De-abia

aştept să-mi văd prietenii.
– Cîţi sunteţi în total? – interveni mama.
– Nu ştiu, de fapt, n-am voie să vorbesc despre asta.

– Lasă-l în pace femeie, şi nu-l mai descoase atît, doar

nu-ţi închipui c-o să-ţi destăinuie toate secretele, are şi el in-
strucţiunile lui, însă fii sigură că n-o să ne lase de izbelişte

aici.
– Dar unde-o să ne ducă? se lamentă din nou mama.
– Dumnezeu ştie, noi o să fim pregătiţi. Atacurile
asupra celor mici se vor da pe toate căile. La război, ca la
război, iar cei mai expuşi în lupta lor sunt părinţii, care pot fi
folosiţi de răi; n-o să ne lase fiul nostru-n voia Domnului.
– Nu vă mai faceţi atîtea griji. Nimeni nu ne cunoaşte.
Suntem un număr important de creiere supercreatoare. După
ce ne unim, nimic n-o să ne mai stea-n cale.
– Dar voi nu ştiţi exact cu cine vă puneţi!?
– Ne-am dat seama cu cine-avem de-a face. Fiecare a
făcut propriile sale analize. Ştim, în mare, despre ce-i vorba.
Acum vreau să mă odihnesc, căci mîine o iau din loc.

***

Hymirong trăieşte-n oraşul Kiruna, din apropierea
Polului Nord. Are cincisprezece ani jumate şi nimeni nu ştie

de rezistenţa lui neobişnuită în faţa celor mai năprasnice ge-
ruri şi a faptului că poate rămîne sub apă zeci de minute. E un

tînăr suplu, agil precum o vulpe, puternic ca un urs polar, iar

inteligenţa şi celelalte aptitudini le ascunde faţă de alţii, păs-
trînd cu străşnicie secretul.

În clipa-n care a observat primul mesaj de la Ax, a-n-
ţeles că i-a venit vremea.

– Voi îmi sunteţi cele mai dragi fiinţe, de-aceea vă
întreb: ştiaţi c-o dată şi-o dată vă părăsesc?
– Fiule, e prea devreme să gîndeşti c-a venit timpul
să-ţi iei soarta-n propriile-ţi mîini.
– Da, băiatul mamei, ai toată viaţa-nainte. De ce te
grăbeşti să pleci, pentru că-nţeleg c-asta vrei să spui?

– Pînă să fi fost contactat de Ax, parc-aş fi trăit într-o
peşteră-ntunecoasă. Acum, cînd prietenul meu, pe care încă
nu l-am cunoscut, m-a făcut să percep că există mari pericole
ce planează asupra universului copiilor, simt c-am ieşit afară,
la lumină.
– Presimţi oare, că Ragnarok o să declanşeze, din nou,

urgiile asupra noastră? Pe vremuri, zeii s-au mai luptat cu Jo-
tunii într-o bătălie universală: Şarpele Lumii împotriva lui

Thor. Atunci, Crepusculul s-a transformat într-un întuneric
absolut, care-a înghiţit întregul univers.
– Ce-am învăţat de la tine, papa, e faptul că suprema
calitate a omului e să fie viteaz şi că natura e pururea divină.
Aşa m-ai educat, ăsta sunt.
– Ce vrea Ax de la tine, unde locuieşte el?
– Să-i aflu adresa e cel mai simplu lucru. Dar cui îi
foloseşte? Important e că pericolul a fost identificat şi că el a
preluat iniţiativa de-a crea un grup de gardieni ai copiilor şi
nu numai ai lor. Suntem mai mulţi tineri, care-o să-i călăuzim
pe ceilalţi. Ştiu că, la fel ca şi mine, Ax a intuit că există şi
alte fiinţe asemenea lui, care-or să i se-alăture, pe care le-a şi
contactat.
– Crezi c-o să le faceţi faţă adulţilor? Ei sunt cei care
controlează minţile şi-i manipulează întotdeauna pe copii.
–Aşa-i. Dar asta pînă-n momentu-n care acele fiinţe
imature, copiii, capătă conştiinţa existenţei lor şi-a locului pe
care-l ocupă-n viaţă. Dacă noi, cei iniţiaţi, nu luăm măsuri
preventive, răii or să ne creioneze destinele. Ştii cît-îi de uşor
e să te joci cu minţile tinerilor?

– Probabil că cineva urmăreşte declanşarea prăpădu-
lui, interveni mama.

– De cît timp comunici cu Ax, fiule?
– E-al treilea mesaj desluşit. Acum pot să v-anunţ c-o
să plec inopinat, fără a vă spune unde. Astea-s instrucţiunile,

detaliile nu trebuie să le ştie nimeni, dar, oricum, o să ne rein-
tîlnim curînd, pentru c-o să vă mut de-aici.

– Crezi c-or să ne ia urma?
– Da, bărbate, dacă-i aşa cum spune băiatul nostru,
nimic n-o să-i împiedice pe malefici să ne ia ostatici, ca să-l
prindă pe el.

– Măsurile pe care le vom lua, or să vă pună la adă-
post, altfel suntem legaţi de mîini şi de picioare. N-o să pu-
tem acţiona, dacă sunteţi prizonierii lor.

– Înţelegem, fiule. Nu-ţi fă griji. Cum ne-anunţi, ba-
gajele-or să fie gata.

– Fiecare copil o să-şi protejeze părinţii. Nu prin me-
saje se va petrece acţiunea, fiindcă-s nesigure.

– Fiule, printre străini stai la cutie şi nu ieşi-n faţă.
Poţi fi provocat şi pus în situaţia de-a face pe eroul. E cel mai

facil mijloc de-a fi identificat. Fii cu ochii-n patru şi cu min-
tea-n permanent-alertă. Trebuie să discerni grîul de neghină.

Doar aşa poţi fi-n siguranţă.

– Papa, îţi înţeleg neliniştea. Primul pas pe care-l fa-
cem e să ne reunim într-un loc secret. Acolo, ne cunoaştem,

ne organizăm şi ne punem în valoare capacităţile, spre-a
identifica pericolele şi a stabili strategiile de combatere a lor.

N-o să fiu singur, iar în misiune, n-o să mă abat de la proce-
duri, în care doar creativitatea va prima. Unul singur de se

expune, atrage necazuri asupra tuturor.
– Ştie băiatul nostru ce face. Ai dreptate, ne aşteptam
să ieşi la lumină şi să intervi pentru-a opri acţiuni criminale.
Harul pe care-l ai trebuia pus în slujba aproapelui.
– E-adevărat ce spune mama ta, dar n-am fost niciun
moment împăcaţi cu gîndul de-a te pierde.

– Papa, o să fiu în permanenţă alături de voi. Depăr-
tarea nu poate să ne despartă, ci doar să ne-mpiedice tempo-

rar să ne vedem. Eu tot copilul vostru sunt şi-o să vă fiu în
preajmă cît mai des.
– Cin’ să se-opună dacă asta ţi-e menirea? Noi îţi dăm

binecuvîntarea. Acţiunile tale or să fie-n folosul celor năpăs-
tuiţi.

– Chiar dacă vă rog să nu fiţi îngrijoraţi, ştiu că e-n

zadar. Timpul o să dovedească că temerile voastre-s fără aco-
perire. Eu şi prietenii mei o să fim un grup indestructibil.

– Voi o să fiţi Călăuzitorii.
– Da, papa, noi o să-i protejăm atît pe copii, cît şi pe
adulţi. Toată lumea ştie că neamul lui piază-rea e răspîndit pe
tot globul. După ce ne vom intra-n pîine, noi vom fi cei care i
se vor opune, punîndu-i beţe-n roate oriunde s-ar afla.

***

Sonya e o fetiţă minionă, de şaisprezece ani, cu ochii
migdalaţi, mai negri decît cărbunele, faţă ovală şi părul şaten,

ce-i atîrnă pîn’ la brîu. Chipu-i angelic e de-o frumuseţe tul-
burătoare.

Imediat, după citirea primului mail, s-a apucat să facă

pregătiri intense. La ea, analiza, psihanaliza, inducţia şi de-
ducţia creau, toate la un loc, ca o sclipire, ceea ce noi numim

clarviziune.
Aparent, pare doar o calitate înnăscută, dar, în fapt, o
mare parte e bazată pe ştiinţă. Viziunea de-o clipă a viitorului

i se prezintă sub forma unui puzzle cu multe piese necunos-
cute, în care fiecare piesă e asociată c-o anumită situaţie şi cu

o stare de lucruri, unele dintre ele coroborate cu oameni cu-
noscuţi sau nu, altele generatoare de informaţii actuale şi tre-
cute.

Împreună crează imagini, cu cauzalitate între ele, care

sunt descifrate şi interpretate, iar totul se finalizează în scena-
rii, în care fiecare e analizat şi catalogat.

La elaborarea concluziilor, care durează mai puţin
timp decît i-ar fi necesar unui computer de mare putere s-o
facă, apare, în mintea ei, soluţia. În baza datelor vede, cu un
grad de proximitate de 40%, cam tot ceea ce va să fie, în
ansamblu.

Numele de Sonya i se trage de la bunica ei, o rusoai-
că, care se căsătorise cu un japonez ce lucra, în calitate de

consul, la Petrograd.

Idila consumată-ntre ei a fost un amalgam de dragos-
te, politică şi spionaj, dar, mai presus de toate, de multă,

multă afecţiune şi restricţii, atunci cînd bunica ei s-a stabilit
în Japonia.
În urmă cu cîteva săptămîni, Sonya a închiriat o vilă
elegantă, cu peste douăzeci de camere, situată în Hokkaido.
Servitorii au fost instruiţi să dea dovadă de discreţie
faţă de părinţii ei, întrucît acolo urma să-şi invite, pentru-o
perioadă de timp, un grup de amici din străinătate.
Ishiko, prietena ei cea mai bună, şi colegă de clasă, o
domnişoară simpatică, de cea mai pură rasă japoneză, tocmai
venise, fortuit, în vizită.
– Hai, Sonya.

– Hai, tocmai voiam să te sun, ca să mă ajuţi cu muta-
tul.

– Dar ce se-ntîmplă soro, ai găsit vreo şcoală mai
naşpa, de vrei să mă părăseşti?

– Ishi, ştii că uneori eu pot să prevăd lucruri ce ur-
mează a se petrece.

– Da, şi ţi-am promis că n-o să-ţi divulg niciodată
secretul. După un timp, în care-ai fost nevoită să te manifeşti,

am priceput că eşti mare maestră Yi Jing, şi că poţi s-anali-
zezi trigramele ce compun o hexagramă pe elemente pure şi

analitice, pe care le extrapolezi la scară globală şi tragi con-
cluzii. N-am înţeles o iotă din toată aiureala aia, dar am fost

alături de tine-ntotdeauna, şi repet, ăsta a fost numai secretul
nostru.
– Ştii ce-a zis Confucis despre Yi Jing?
– Cum naiba să nu ştiu! Era firesc să-l citesc. „Dacă
aş mai trăi mulţi ani, atunci cincizeci i-aş consacra Cărţii
Transformărilor, deoarece, în urma studiului ei, omul poate
evita mari pericole.”
E clar c-atît confucianismul cît şi taoismul şi-au extras
rădăcinile filozofiei lor din cartea asta simbolistică.
– Bine-bine, acum alta-i treaba. Vreau să-mi faci un
mic serviciu, care poate fi riscant.
– Nu mă mai ţine pe jar şi spune-mi tot, altfel nu mai
scapi de mine.
– Sîmbătă seara o să te duci la discotecă împreună cu
prietenul tău Huao. Acolo o să te-ntîlneşti cu nişte cunoscuţi
de-ai mei.
– Ce mare scofală-i să mă văd cu nişte tipi bine şi care
pot fi şi „marfă”. Trebuie neapărat să-l iau cu mine şi pe
Huao?
– Te rog nu mai glumi. Treaba nu-i deloc uşoară şi
nici aşa cum pare la prima vedere. Pe tipi nu-i ştiu deloc. Îţi
spun mai multe-nainte de plecare, despre modu-n care-o să vă
recunoaşteţi.
– Interesant, pare-a fi un joc. Despre ce-i vorba, de

fapt? Printre ei se află şi Făt-Frumosul tău? Spune-mi dina-
inte, să nu ţi-l atac.

– E-o chestie serioasă. După ce contactezi grupul şi
dialogaţi puţin, sfîrşitu-ntîlnirii ar putea fi cam nasol, nici eu
nu-l prevăd cu claritate. Ba, aş aprecia c-or să existe şi unele
pericole, pe care, pentru moment, pot doar să le intuiesc.
– Precis c-o să iasă cu cafteală. Aha, acu-nţeleg de ce
insişti să fiu însoţită de Huao. Avem nevoie de sprijinul lui
tat’ su, sticletele.

– Bravo, am ştiut că mă pot baza pe tine.
– Eu ce-o să fac?

– O să filmezi totul, cît mai discret cu putinţă. Reu-
niunea se va finaliza prin desemnarea unui lider. Îţi dau un

aparat, plasat într-o broşă, cu o rezoluţie puternică, care lu-
crează-n infraroşu.

– Vrei ca nimeni să nu ştie că-i luat la ochi, nu?
– Da, pentru c-altfel poate fi periculos şi totul o să se
desfăşoare alandala şi imprevizibil.
– Distractiv, dar cine-s ăia, de te interesează aşa de
mult să-i ai ca amintire?

Additional information

Format

PDF, carte tipărită

Coperta cărții

Download

A5 Călăuzitorii vol I

Download

Rezumat

Download